Case din saci umpluti cu pământ
„Construitul cu saci de pământ este îndrăzneţ. Îndrăzneţ deoarece numai curajoşii încearcă o metodă de construit atât de diferită de cea convenţională. Îndrăzneţi pentru că ei construiesc case cu ajutorul acestei tehnici când de-abia au învăţat-o. Îndrăzneţ pentru că materialele sunt de bază, elementare, primordiale. Şi, nu în ultimul rând, îndrăzneţ pentru că sistemul acesta de a construi seamănă, ca formă şi asamblare, cu înseşi măruntaiele noastre! Construirea cu saci de pământ oferă posibilitatea unui cost ultra-scăzut şi a unor locuinţe cu impact redus, în special în regiunile în care lemnul, cimentul şi combustibilii sunt limitate. Solidă precum pământul în sine, casa din saci de pământ are o mare masă termică şi nu poate putrezi sau nu poate fi mâncată de insecte.”
Istoric
Pentru dezvoltarea contemporană a construirii cu saci de pământ, creditul le revine arhitecţilor Nader Khalili şi Illiona Outram de la Institutul California de Arta Pământului şi Arhitectură din Hesperia, prescurtat Cal-Earth. Ei au pornit cu ansamble de saci de pământ individuali de tip cupolă şi boltă şi au descoperit ulterior că sacii de polipropilenă pe care îi foloseau puteau fi traşi în tuburi continue, netăiate şi necusute. Apoi, cu mici modificări aduse procesului de încărcare şi asamblare a sacilor, aceste tuburi lungi au constituit o metodă eficientă de a ridica secţiuni de zid nestrăpunse. Cal-Earth a denumit aceste ansamble continue de saci “superadobei”.
Construirea cu ajutorul sacilor de pamant (uneori numiti saci de nisip, sau earthbag) este atat veche cat si noua. Sacii cu nisip (earthbag) au fost mult timp folositi, in special de catre militari, pentru crearea de bariere puternice, pentru protectie sau pentru controlul inundatiilor. Aceleasi motive care fac sa fie buni pentru aplicatiile enumerate mai devreme, ii fac buni si pentru construirea de locuinte. Avand in vedere ca zidurile realizate cu saci de pamant (earthbag) sunt atat de masive, ele rezista la toate tipurile de vreme rea (rezistand chiar si la gloante) si deasemenea rezista si la calamitati naturale cum ar fi cutremure si inundatii. Cladirile realizate din saci de pamant (earthbag) pot fi ridicate simplu si rapid folosind materialele disponibile si cu putini bani.
Se pot folosi multe feluri de saci, începând de la sacii de cafea, din fibre naturale, până la sacii din țesătură de polipropilenă sau sacii „de cartofi”, oficial numiți „Raschel”.
Dezavantajele acestui sistem sunt in cea mai mare parte legate de durabilitate. Sacii din fbre naturale (deși nu sunt toxici și sunt în întregime confecționați din materiale regenerabile) se descompun dacă sunt expuși la umezeală. Sacii din polipropilenă,deși sunt imuni la putrezire, se dezintegrează rapid la lumină ultravioletă. Din fericire, este un plastic relativ „curat“,care se descompune în componente benigne. Protejarea sacilor cu un „ecran solar“ de noroi imediat după construire și apoi acoperirea lor cu tencuială de pământ sau de var ar trebui să împiedice degradarea datorată expunerii la soare.
Casele din saci umpluți cu pământ în România
După cunoștințele noastre, primii „îndrăzneți” din țara noastră, care au construit cu tehnica „saci umpluți cu pământ” au apărut undeva după anul 2015. Însă, chiar și acum, în 2023, încă nu sunt foarte multe astfel de case particulare. Cei mai importanți promotori al acestei tehnici par să fie cei de la Asociația Coliba Verde, pe al căror BLOG găsim mai multe articole cu descrieri detaliate în ceea ce privește experiența lor cu privire la această tehnică. De asemenea, pe site-ul unei ECHIPE de construcții ecologice putem vedea câteva exemple de case construite din saci umpluți cu pământ. Mai apar câteva astfel de exemple mai ales pe social media, dar având în vedere avantajele acestei metode de a construi, sunt prea puține.
Temeri cu privire la tehnica „saci umpluți cu pământ”
Pe lângă faptul că sacii de rafie sunt din plastic, deseori se aude că unora le este teamă de faptul că „se degradează” sacii. Ceea ce distruge cel mai mult sacii este situația în care sacii sunt lăsați 4 anotimpuri, expuși complet. Razele UV, ploile dar și inghetul-dezghetul distrug sacii într-un ritm extrem de alert. Însă, pentru că vorbim de niște pereți compactati, chiar și asa, este incredibil ce structură puternică rezultă. Este important să știți că sacii sunt de fapt, doar un cofrag provizoriu, până se bătătoreste pământul. În rest, chiar dacă s-ar degrada sacii, structura ar rămâne stabilă. Pe de altă parte, odată ce are structura un acoperiș și pereții sunt tencuiți (oh da, se tencuieste foarte ușor) deci, sacii „înveliți” în pământ, aceștia sunt deja protejați și probabil nu se vor degrada sacii în primii 100 de ani.
Avantaje
- Foarte ieftin – asa cum au detaliat într-un articol cei de la Coliba Verde, costurile unei căsuțe din saci (de rafie) umpluți cu pământ nu au depășit 100 lei/m². Deci, cu sacii „raschel” mai scad cheltuielile.
- Foarte rapid – 4 persoane, în 8-10 ore, pot construi 2 rânduri de saci în cazul unei case de 100 m² (45 ml, cu o lățime de 50 cm). În înălțime înseamnă 20 cm / zi.
- Nu necesită uscare îndelungată – se lucrează cu un pământ semiumed. Se usucă foarte repede
- Structură autoportantă – datorită modului de „zidire” structura devine una autoportantă
Descarcă gratuit traducerea celei mai căutate cărți despre aceste tehnică
Dezavantaje
- Poate fi considerată o tehnică poluantă – sacul „raschel” este de fapt o plasă cusută dintr-un material sintetic. Prezența acesteia în structura peretelui NU poate afecta sănătatea celor care vor locui în casă dar, producerea, transportul sau apariția materialului în natură (de exemplu după o demolare) poate afecta mediul înconjurător, poate fi poluant)
- Lipsa personalului calificat – chiar dacă este o tehnică simplă, sunt putini oameni, echipe care acceptă să construiască pentru alții, contra cost
- Lipsa contactului direct cu pământul – cei care ne construim case ecologice, ne place să spunem că „dăm suflet casei”. Cel mai bun mod de a face asta este să construiești cu familia, cu propriile mâini, punând pământ peste pământ. În acest caz, construiești cu lopata.