Componentele de bază ale amestecului folosit în construcţiile din pământ

Totuşi, nu toate argilele sunt la fel. Argilele diferă ca şi trăsături de personalitate, unele pretându-se mai uşor construcţiilor decât altele. Cele mai bune argile pentru construcţia zidurilor (şi pentru tencuieli) au un caracter relativ stabil. Se umflă foarte puţin când sunt ude şi se contractă la fel de puţin când sunt uscate. Argila bună pentru construcţii se va umfla, poate, o jumătate din volumul ei uscat. Argilele foarte gonflante, cum sunt bentonita şi montmorilonita, se pot umfla, când sunt ude, de 10 până la 20 de ori faţă de volumul lor  în stare uscată. Argilele tipice care se pretează la construcţiile zidurilor sunt lateritice prin natura lor (conţinând concentraţii de oxizi şi hidroxizi de fier) şi kaolinită. Argila gonflantă, cum ar fi betonita, se foloseşte la căptuşirea iazurilor, ca ecran de etanşare a unui dig, sau pentru etanşarea primului strat al unui acoperiş viu ori al unui dom îngropat. Din fericire, nu este necesar să ştim denumirile ştiinţifice ale diferitelor tipuri de argilă pentru a construi un zid. Puteţi să vă daţi seama de calitatea argilei pur şi simplu umezind-o şi modelând-o un pic în mâini. O argilă adecvată va fi cleioasă şi se va lipi de mâini. Argila foarte gonflantă va avea o textură mai degrabă vâscoasă, aproape gelatinoasă, decât fină, mai fermă, şi totuşi lipicioasă. Argila care se pretează la construcţii va avea o consistenţă de plastilină, care poate fi uşor modelată în diferite forme, fără a crăpa . Pentru construcţia zidurilor din pământ, sunt buni soluri cu un conţinut de argilă undeva între 5 şi 30 de procente, restul fiind compus din nisipuri fine şi grunjoase, precum şi pietriş. În general, solurile cu un conţinut de argilă de peste 30% tind să fie instabile, însă doar un test în locaţia viitoarei voastre clădiri vă poate edifica dacă solul ales este sau nu bun pentru  construcţia zidurilor.

Mâlul (silt) este definit ca un praf de piatră sfărâmat, el fiind totuşi compus din particule mai mari decât cele ale argilei, dar mai mici decât cele ale nisipului fin. Mâlul se găseşte, într-o anumită măsură, şi în argilă. Diferă foarte mult de argilă fiind structural inert. Imită consistenţa de pulbere a argilei când este uscat, dar nu are nici una din reacţiile active ale argilei. Nu se umflă şi nu devine foarte lipicios când este ud. Un procent prea mare de mâl poate slăbi structura unui perete din pământ. Privit la microscop, mâlul apare mai degrabă ca nişte bile de rulment, decât solzi, ca la argilă. Aceste mici “bile de rulment” permit mişcarea mâlului prin albia apei spre aval, unde se sedimentează de-a lungul albiei cursului de apă curgătoare. Totul în natură are un scop. Mâlul este mai util în cultivarea grădinilor, decât în construcţia zidurilor. Solurile cu un conţinut excesiv de mâl ar trebui fie evitate, fie amestecate bine cu argilă şi nisip înainte de folosire. Construirea cu pământ moale, nămolos seamănă cu construirea cu pudră de talc. În unele cazuri, adăugarea cimentului ca liant ajută la creşterea omogenităţii şi a rezistenţei la compresiune.

Nisipul se formează prin dezintegrarea diferitelor tipuri de roci în particule grunjoase care variază în dimensiuni, de la cele care pot fi observate cu ochiul liber, până la cele de mărimea de aproximativ 0,6 cm. Nisipul se creează în mod natural ca rezultat al eroziunii, de-a lungul ţărmurilor marine, a albiilor de ape curgătoare, dar şi în deşerturi, acolo unde scoarţa Pământului este expusă. Concasoare imense pot produce nisip artificial în balastiere. Nisipul (şi pietrişul) reprezintă scheletul care dă unui perete din pământ rezistenţă la compresiune şi stabilitate. Nisipurile au diferite caracteristici, unele dintre ele fiind de dorit pentru construcţia zidurilor, altele nu. În principiu, nisipurile „bine asortate” (termen generic care desemnează nisipul sau solul ce conţine o plajă largă de dimensiuni ale granulelor în cantităţi egale), aspre, cu margini zgrunţuroase, oferă o suprafaţă mult mai stabilă pe care să adere argila. Granulele de nisip mai dure, mai zgrunţuroase, se întrepătrund mai bine, ca un puzzle, acest lucru ajutându-le să se fixeze mult mai bine. Nisipul din piatră de granit este, de obicei, ascuţit si zgrunţuros, pe când cel obţinut din gresii este, în general, rotund şi neted. Pietrişul se obţine din acelaşi material ca şi nisipul, doar granulaţia fiind mai mare. Este compus din particule dure, zimţate, care variază ca mărime de la 0,6 cm la 5-7,5 cm. Un pământ bine asortat conţine o varietate mare de granule de nisip şi pietriş cu o granulaţie de până la 2,5 cm. Un amestec de mărimi diferite ale granulaţiei determină umplerea diferitelor goluri lăsate de către nisip şi pietriş. Astfel, fiecare particulă de nisip şi pietriş este îmbrăcată în argilă şi lipită la locul ei. Nisipul şi pietrişul sunt agregatele care compun un amestec de pământ, la fel cum sunt şi pentru un amestec de beton. Într-o lume ideală pentru construcţiile din pământ, amestecul de sol de sub picioarele noastre ar fi compus din 25-30% argilă stabilă şi 70-75% nisip şi pietriş bine asortat. Putem visa, dar între timp hai să facem un test cu borcanul pentru o mostră din realitatea caracteristicilor pământului nostru.