Case sub pământ (bordeie sau hobbit)

Interesul pentru acest tip de locuire a aparut in mediile arhitecturale odata cu crizele energetice de la inceputul anilor ’70, ce au stimulat solutiile alternative ce foloseau energie solara si alte metode ecologice de a economisi resursele neregenerabile, protejand in acelasi timp si mediul inconjurator. Principiul de baza pe care functioneaza casele de acest fel este transferul intarziat de caldura intre sol si atmosfera, la o adancime suficienta temperatura ramanand relativ constanta (13-14 grade Celsius) in tot cursul anului. O cladire ce are doua sau trei laturi in contact direct cu solul va folosi mult mai putina energie pentru incalzire, iarna, si pentru racire, vara, diferenta de temperatura ce trebuie acoperita fiind mult redusa fata de constructiile conventionale, de la suprafata.

De asemenea, schimbul de aer cu exteriorul este mult redus – ceea ce, pe de o parte, ajuta enorm la izolarea termica, iar pe de alta, poate crea potentiale probleme cu calitatea aerului, fiind esentiala instalarea de sisteme de ventilare performante. Costurile de intretinere si riscurile de incendiu sau cutremur sunt mult reduse, ca si cerintele de spatiu, lucru important in conditiile unor preturi ale terenurilor in continua crestere.

Dezavantajele tin mai ales de infiltrarea apei, ce este, bineinteles, o problema semnificativa atunci cand trei dintre peretii casei sunt sub nivelul solului, fiind necesare masuri speciale de drenare si hidroizolatii. Structura necesara pentru sustinerea unui acoperis de pamant va fi mai robusta, si deci mai costisitoare decat in mod obisnuit.

Desi inca rar utilizata, aceasta solutie constructiva este o optiune interesanta pentru cei care doresc ca locuintele lor sa nu afecteze peisajul si sa fie mai aproape de natura. Arhitecti importanti, cum este Malcolm Wells, promoveaza locuintele ingropate, si beneficiari de talia lui Bill Gates (a carui casa a fost descrisa de Condo intr-un articol) au optat pentru acest mod de locuire.

Săpăturile arheologice au dovedit că bordeiul este specific zonelor de câmpie cu posibilități limitate de procurare a combustibilului și a materialelor de construcții. Fiind o locuință îngropată, asigura o izolare termică și eoliană superioară locuințelor de suprafață, implicând în consecință un consum redus de combustibil, astfel că era adecvat zonelor cu posibilități limitate de procurare a unor materiale de construcție (piatră, lemn). Din aceste motive, bordeiul a fost locuința preponderentă în zonele de câmpie.

Adâncimile obișnuite ale gropilor de bordeie analizate de arheologi sunt cuprinse între 0,80 și 1,30 m față de cota solului actual, dar sunt și cazuri unde această adâncime măsoară între 0,40 și 0,80 m …, iar la altele ajunge la 1,37-1,58 …, 1,35-1,68 …, 1,50-1,85 …Cât privește dimensiunile laturilor, constatăm că sunt frecvente cele de 3 până la 5 m; cel mai mic bordei de la Coconi măsoară 3,25 x 2,90 m … cel mai lung are 9,15 x 4 m …, iar cel mai încăpător prezintă laturi de 6,30 x 6 m.

De regulă, suprafața pereților gropii era numai muruită (fățuială de lut cu apă), dar constatăm că adesea fățuiala consta din lut amestecat cu pleavă și paie de grâu. Unele bordeie erau căptușite în groapă cu loazbe și scânduri de lemn (pe toate laturile sau parțial).

Podeaua bordeielor era sumar amenajată cu un strat de lut bine bătut, amestecat în decursul folosirii locuinței cu cenușă; nicăieri nu a fost găsită pardoseală de lemn.

În Rogojeni, Raionul Șoldănești, Republica Moldova arheologii au descoperit un bordei care conținea numeroase fragmente ceramice, fragmente de vase de lut, unelte de muncă din silex, os, multiple oase de animale care erau consumate de locuitorii așezării acum aproximativ 7000 de ani