Întrebări frecvente



  • 1.Întrebări generale
    Iată, în cele de mai jos, răspunsurile la cele mai dese întrebări care ajung la noi pri diferite căi. Întrebări în general despre casele construite din materiale naturale, în special din pământ.
  • Se poate obține autorizație pentru casele din lut?
    casedinlut29-12-2015

    „Se dă autorizație de construire pentru casele din pământ?

    Normele din zilele noastre protejează corporațiile producătoare de materiale de construcţii mai mult decât pe proprietarii de case. Deloc surprinzător, nu există norme pentru casele din lut, deşi nicăieri construirea cu pământ nu este interzis. Cei care se hotăresc să construiască cu pământ, aleg să nu implice oficialităţile şi astfel au puţine probleme. Încep să apară din ce în ce mai multe clădiri din lut, cu autorizaţii de construire, dar presupun cheltuieli şi documentaţie considerabile, ca în cazul oricărei autorizaţiiCa și în cazul caselor din baloți de paie, casele din pământ - din punct de vedere legal - intră în categoria caselor pe structură ușoară, deși un perete din lut de 1 mc poate cântări aproximativ 1600 kg. 

    Există tehnici de construire cu pământ ( cob, saci umpluți cu pământ sau pământ bătătorit) care nici nu au nevoie de structură ( de lemn, de exemplu), deoarece acestea, la urmă formează o structură monolit. Imaginați-vă un bolțar din beton uriaș, pus pe pământ. Singura diferență ar fi faptul că aici se folosește lut în loc de ciment. Din punct de vedere legal, nu e voie să construiești fără structură, iar dacă mai pui ciment în fundație, autoritățile locale nu ar avea motive să nu-ți dea autorizație de construcție. Proprietarii pensiunii „Castelul de lut” au obținut chiar și un aviz ISU, după ce și-au montat un paratrăznet.

    Așa cum am amintit la începutul articolului, majoritatea celor care aleg să construiesc o casă din lut, înceracă să reducă cheltuielile cât mai mult și tocmai de asta încearcă să evite autoritățile sau să găsească „alte moduri” de a înregistra casa. Tocmai (și) în această idee (dar și din alte motive), majoritatea acestor case sunt construite în locuri mai mult sau mai puțin izolate. De multe ori sunt înregistrate ca și „anexe agricole” sau „clădiri experimentale”. În principiu totul depinde de autoritățile locale de care aparține terenul pe care se va construi. Noi avem cunoștință de un exemplu de casă din lut (și credeți-ne este o casă în toată firea), care nu are structură din lemn, nici fundație de beton și cu toate astea a primit autorizația de construcție :)

  • De rozătoare ar trebui să ne temem?
    casedinlut29-12-2015

    În niciun caz. Sunt animale deștepte, inocente care au avut ghinionul să se nască pe aceeași planetă pe care s-a născut omul. În rest natura își face treaba, deoarece pentru a regla reproducerea excesivă, a născut și alți inamici pentru rozătoare : pisici, șerpi, bufnițe, etc. Știm că întrebarea din subtitlu s-ar referi la relația om-rozătore și de asemenea știm că nu e plăcut să-ți găsești dimineața masa plină cu animăluțe sau cu urmele lăsate de aceștia. În principiu, nu ar trebui să avem temeri. Vorbim de case cu pereți destul de tari și suficienți de groși pentru a descuraja rozătoarele. De altfel ca și în cazul caselor din baloți de paie ar fi soluții de prevenire, care le puteți citi AICI. Oricum nimic nu exclude să avem mici animăluțe din când în când în casă, dar și ele, ca și noi facem parte din natură și credem că ar trebui să lăsăm natura să-și facă treaba, iar recomandarea noastră este : ținei pisici, liniștiți….sunt atât de drăguțe, nu-i așa?

    În principiu, la o casă din lut, ceea ce ar trebui oarecum să ne îngrijoreze este umiditatea excesivă. Și aici ne referim exclusiv la zone cu risc mare de inundații dese (de exemplu Delta Dunării), că sunt soluții de protejare împotriva ploilor, furtunilor, vântului sau a pânzei freatice ridicate și astea le găsiți în pagina : Întreținere-Prevenire!

  • Care ar fi costurile de construire al unei case din lut?
    casedinlut29-12-2015

    Majoritatea celor care doresc să-și construiască o casă, în primul rând se interesează depreturi si costuri

    Subiectul costurilor, al prețului/metru pătrat, la roșu sau la cheie, este un subiect destul de discutabil. Una dintre principalele motive, este faptul că, în România, deocamdată sunt putine case naturale moderne finalizate100%, în așa fel, încât să se fi putut face un calcul exact, și să se obțină un preț exact pe metru pătrat. Un alt factor important care îngreunează un calcul exact este faptul că în acest caz numai vorbim de case „fabricate pe bandă rulantă”. Vorbim de case foarte personalizate, case cu multă muncă manuală, o muncă care, câteodată trece de la nivelul unui meșter la nivelul unui artist. Un alt aspect important, este faptul că, de cele mai multe ori, beneficiarul dorește să se implice fizic în ridicarea propriei case.....ceea ce este logic și absolut normal.

    În cazul unei contractări cu o firmă specializată costurile unei case naturale pot ajunge aproape de pretul unei case construită in mod conventional, ba chiar mai mult!…asta mai ales dacă clientul optează pentru un design modern, asemănător cu casele din materiale obișnuite! Prețul mai depinde și de posibilitatea de a procura materialele din resurse locale și de finisajele interioare și exterioare!   Se poate spune că dacă optați pentru varianta  „la cheie”, nu veți ieși sub prețul de 350-400 euro/mp (preț care conține manoperă și materiale, mai puțin unele materiale de finisare).....asta, deoarece este un preț calculat pentru cel mai „pesimist” scenariu din punctul de vedere al unui constructor : cazare pentru 4-5 muncitori, transportul materialelor și a sculelor, închirieri utilaje, schele, finisări pretențioase, front de lucru dificil , etc, etc.... Ceea ce este important, este faptul că aici vorbim de casă EFICIENTĂ, ECOLOGICĂ, ECONOMICĂ.

    Dar, trebuie știut, că, costurile pot scădea semnificativ. Dacă am lua în calcul un „scenariu optimist”, când pe teren, sau foarte aproape găsim toate materialele, când clientul dorește doar finisaje tradiționale (fără pereți extraordinar de netezi, fără colțare, etc), când și beneficiarul se implică fizic, deja putem vorbi de prețuri, chiar sub 250 euro/mp.

    Trebuie să recunoaștem faptul, că după principiile ecologice, nici nu ar trebui să angajați o echipă, ci să vă construiți casa cu familia, cu prietenii în clacă! Participați la câteva workshop-uri, mai citiți, mai întrebați și puteți încerca în prima fază să vă construiți o anexă și dacă totul e în regulă vă apucați cu familia de casă. Astfel, puteți să vă construiți casa undeva în jurul prețului de 100 euro/mp. În cazul în care, credeți că totuși nu v-ați descurca fără un specialist, puteți opta într-o colaborare cu un consultant sau cu un asistent(pe șantier).

    În concluzie :

    În funcție de cât de mult vă implicați, în funcție de pretențiile Dumneavoastră ca beneficiar, în funcție de finisajele exterioare și interioare, în funcție de sursa de materiale și nu în ultimul rând în funcție de participarea unei echipe întregi sau doar a unui asistent, prețul casei dumneavoastră (din baloți de paie) poate varia între 180 euro/mp și 450 euro/mp. În preț am inclus materialele și prețul a minim unui asistent. Prețul real, întodeauna îl veți afla doar când există un plan, un proiect și după fixarea exactă a pretențiilor Dumneavoastră!

    - informatii obtinute cu bunavointa celor de la www.natural-home4u.com

  • Necesită întreținere frecventă aceste case?
    casedinlut29-12-2015

    ESTE REZISTENT! Nu, casele din pământ nu se „topesc” la prima ploaie. Casele din lut durează secole. Odată cu renașterea meșteșugului de prelucrare a lutului şi a altor tehnici de construcţie naturală, următoarele câteva generaţii pot alege să nu­-şi petreacă toată viaţa plătind la credite ipotecare. Casele din pământ  nici nu au nevoie de multă întreţinere.

    [caption id="attachment_396" align="alignleft" width="600"]Shibam, Yemen - „Manhattan”-ul deșertului. Shibam, Yemen - „Manhattan”-ul deșertului.[/caption]

    În Europa există dovezi ale construcției cu cob vechi de circa 800 de ani. Unele clădiri construite în secolele al XVII­lea şi al XVIII­lea există încă şi astăzi. În Anglia există aproximativ 50.000 de construcții din cob încă funcționale. Cele mai multe au fost construite în secolele al XVIII­lea şi al XIX­lea. Din nefericire, odată cu apariţia construcţiei din cărămizi arse şi a alianţei politice dintre producătorii de cărămizi şi zidari, arta şi îndemânarea de a face case din cob aproape că au dispărut în Europa secolului trecut**. Din 1980, meşteşugul tradiţional de cob a renăscut mai ales sub forma reparaţiilor sau extinderilor caselor existente; de asemenea, au fost construite și câteva structuri noi. În 1996, în Marea Britanie, se construiau patru noi clădiri din cob cu aprobarea consiliului pentru construcţii.

    Chiar dacă ajungi să fie nevoie de întreținere (eventuale crăpături, revopsit), va fi la fel de ieftin ca și când ai construit casa. Nu va fi nevoie de investiții, de cumpărături din magazine (multinaționale cu materiale sintetice scumpe, dăunătoare sănătății și destul de des de proastă calitate)

    Prevenirea este soluția pentru intervențiile rare. Pur și simplu, un acoperiș cu streașina lată va proteja peretele de ploi, mai ales dacă mai adăugăm și o prispă. Soclul înalt din materiale care nu absorb umiditatea (de exemplu din piatră și mortar de var între ele) este protecția umezelii care ar putea veni de jos. Pe vremuri, în ultimat strat de tencuială (sau în podea) se adăuga untură de animale, pentru a impermeabiliza pereții. Sunt multe astfel de mici „trucuri”, soluții, nu trebuie decât să-l întrebăm pe „bătrânul satului” în care vrem să construim.

  • Rezistă la foc? Dar la cutremur?
    casedinlut29-12-2015

    Casele din lut sunt durabile, ce rezistenta au? ...chiar și în zonele ploioase rezista? 

    Rezistenta caselor din lut (corect construite) este indiscutabilă! În Anglia există zeci de mii de case din lut confortabile, multe dintre ele fiind folosite de mai bine de cinci secole. Zgârie-norii medievali de zece etaje din Yemen sunt în parte din cob, ca şi Taos Pueblo4, locuit neîntrerupt de 900 de ani. O mare parte din Marea Piramidă şi din Zidul Chinezesc sunt din pământ, iar cele mai vechi locuinţe umane cunoscute (din pământ, desigur) din Ierihon au supravieţuit 9.000 de ani. Aşadar, casa ta din cob ar trebui să îşi depăşească uşor vecinele lor construite convențional și proiectate pentru o utilizare de doar cincizeci de ani. Ca orice alt fel de structură, clădirile din cob au nevoie de acoperişuri bune şi fundaţii potrivite pentru a le apăra de distrugerile provocate de apă. În mod tradiţional, pereţii din cob sunt protejaţi de apa de ploaie cu o tencuială pe bază de var sau stuc, deşi în zonele protejate din Anglia pereţi netencuiţi au supravieţuit secole întregi.

    [caption id="attachment_347" align="alignleft" width="300"]rezistență Rezistenta[/caption]

    Casele din lut nu sunt umede în interior?

    Deseori, vizitatorii de iarnă ai clădirilor din lut, comentează despre cât de călduroase şi uscate sunt acestea. Pereţii din lut cu o grosime între 50 şi 70 de centimetri oferă o masă termică uriaşă şi izolaţie adecvată, ideale pentru construirea solară pasivă. Structurile din lut necesită doar puţină încălzire suplimentară iarna şi rămân răcoroase şi confortabile în zilele fierbinţi de vară. Fiind ignifug, lutul poate fi folosit pentru a construi cuptoare, sobe şi şemineuri şi este ideal pentru case complet imune la foc, în zonele în care au loc incendii de pădure. Unul dintre proiectele noastre preferate este o bancă sau un pat din cob, încălzite de coşul unei sobe cu lemne.

    Dar cutremurele?

    Nici un sistem de construcţie nu este garantat împotriva cutremurelor, însă clădirile din cob au un bun istoric de supravieţuire în zone seismice. Spre deosebire de construcțiile din chirpici, ţinute la un loc în mare parte de gravitaţie, clădirile din cob sunt unite printr-o reţea textilă tridimensională şi invizibilă făcută din paie împletite, cu mii de tulpini individuale asigurând o rezistenţă generală uriaşă. Un conac din cob din Nelson, Noua Zeelandă, a supravieţuit 150 de aniîntr-una dintre cele mai active zone seismice din lume, suportând două cutremure majore fără nici o crăpătură, în timp ce oraşul din jurul lui s-a prăbuşit. Linille curbe și formele îngustate caracteristice pereţilor din cob de Oregon îi fac şi mai rezistenţi.

  • Mai nou, se construiesc astfel de case în România?
    casedinlut29-12-2015

    Așa cum aproape peste tot în lumea asta se construiește cu ajutorul pământului, și la noi în țară există case construite cu diferite tehnici de sute de ani, cele mai răspândite fiind bordeiele, casele din chirpici și casele din paiantă.

    [caption id="attachment_310" align="alignleft" width="321"]Case din lut în Romănia Case din chirpici în Romănia[/caption]

    Cea mai veche tehnică utilizată la noi au fost casele care, în zilele noastre ar fi numite „case hobbit” și care pe românește se numesc „bordeie”. Bordeiul este un tip de locuință semiîngropată, cunoscut în România și în țările vecine sub numele împrumutat de la români. Este cea mai veche locuință permanentă cunoscută pe teritoriul României, identificată în situri arheologice din preistorie până în vremurile noastre. A coexistat din vechime până după primul război mondial cu casa de suprafață, dominând în câmpia Dunării.

    Deși se consideră că locuințele din chirpici sunt specifice categoriilor sărace ale populației, unii specialiști recunosc că sunt printre cele mai sănătoase case și, totodată, cele mai rezistente la cutremur. Probabil că este cea mai răspândită tehnică cu care s-a construit pe teritoriul României, și în zilele noastre putem găsi foarte multe astfel de case în diferite zone ale țării. Paianta și pământul bătătorit sunt tehnici folosite de strămoșii noștrii, dar se pare că în zilele noastre, un avânt important iau casele construite cu tehnica „cob”. Asta, probabil simplității și ale unor calități care pune oarecum în avantaj această tehnică împrumutată din vestul Europei, față de tehnicile tradiționale enumerate mai sus. Diferențele sau avantajele tehnicilor mai sus enumerate, sunt descrise pe pagina „Tehnici

    O hartă creată cu scopul de a exemplifica și încuraja construcția caselor din lut, cu diferite tehnici : chirpici, paiantă, cob, etc. Pe hartă apar casele construite după anul 2012, cele cunoscute, mediatizate într-un fel sau altul! Iconițele NU SUNT la locația exactă, fiind marcate doar localitățile unde sunt construite aceste case, pentru a evita eventualele neplăceri în ceea ce privește intimitatea beneficiarilor. În cazul în care doriți să-i vizitați, vă rugăm să-i contactați prin link-urile alăturate în descrierea de pe hartă.

  • Oare pământul de pe terenul meu este bun pentru a construi.
    casedinlut29-12-2015

    Cu câteva excepții (deșert, stâncă sau polurile nord și sud), aproape oriunde în lumea asta poți construi cu pământul care se află sub picioarele tale. Este drept, în unele locuri poate fi mai lutos, în altele mai nisipos. În funție de asta poți să-ți alegi tehnica cu care să construiești (de exemplu la casele din pământ bătătorit este mai recomandat un pământ nisipos, iar la celelalte e mai bine să fie mai lutos. La casele din saci umpluți cu pământ chiar nu contează cât lut și cât pământ este. Așadr nu-ți face probleme. Și tu vei putea construi, fără să alergi după credite la bănci! :)

Scrie-ți părerea :

Comentarii