Prepararea cobului

Din ce constă prepararea cobului?

prepararea cobului
prepararea cobului

Cum funcționează cobul? De obicei, pământul conține nisip și argilă, care sunt principalele ingrediente ale cobului. Cobul este practic nisip cu argilă pe post de liant și cu paie pe post de armătură. Imaginați-vă cobul ca pe un zid de piatră în miniatură, cu mortar și ranforsat. Particulele de nisip, precum pietrele într-un zid de piatră, îi dau rezistență. Argila servește ca liant. Paiele fac exact treaba barelor de armătură (oțel beton). Veți sculpta un material semilichid, care se va face ca piatra. În cele de mai jos, haideți să vedem din ce constă prepararea cobului.

NOTĂ : Informatiile de pe această pagină au fost preluate de la editura TEI. (TRADUCERI ECOLOGICE INDEPENDENTE) Vă încurajăm să descărcați toate fișierele traduse de acești oameni minunați.

Cobul se amestecă printr-o mișcare de agitare combinată cu o mișcare de compresie. Din experiența mea, cel mai bun mod pentru a obține această combinație este cu ajutorul picioarelor, pe prelate. Eliberează câteva locuri de pe șantier pentru zonele de amestecare. Cu cât acestea sunt mai aproape de fundație, cu atât este mai ușor să duci cobul la destinație. Interiorul casei este un loc bun pentru a amplasa cel puțin o zonă de amestecare. Lăsați suficient spațiu în jur pentru a vă putea mișca cu ușurință între zonele pentru amestecare. Gândiți limpede pentru a vă reduce cât mai mult munca. Dacă ați comandat materiale, descărcați-le în cele mai bune locuri pentru ca întregul proces de amestecare să curgă ușor. De exemplu, dacă grămada de nisip este mai aproape de clădire cu doi pași (dar neblocând cărările), veți economisi kilometri întregi de-a lungul întregului proces de construcție.

Dacă e nevoie să adăugați argilă sau nisip în sol, puteți măsura proporțiile cu lopata sau cu găleata până când veți ajunge să faceți acest lucru la ochi. Aruncați ceva pământ pe prelată. Fărâmițați bulgării cu bătătorul sau cu bocancii. Adăugați nisipul.  Dacă adăugați nisip, puneți-l cu lopata pe prelată și apoi omogenizați-l bine cu pământul. Puteți face acest lucru ridicând de colțurile prelatei și rostogolind înăuntru ingredientele.

Adăugați argila

Dacă solul cu care lucrați este atât de nisipos încât are nevoie de argilă, puteți adăuga ori „supă de argilă”, ori praf de argilă uscat. Purtați o mască atunci când adăugați și amestecați argila uscată.

Rostogoliți și călcați amestecul

Rostogolirea și călcarea cobului fac o bună parte din magia care preface aceste ingrediente în cob. Pentru a rostogoli amestecul, stați pe o margine a prelatei și ridicați de capătul opus. Trageți înspre Dvs., rostogolind amestecul către Dvs. Nu ridicați de marginea prelatei de sub picioarele Dvs. și nu împingeți amestecul pentru a-l rostogoli.

Acest lucru vă solicită prea mult spatele. Cu cât rostogoliți mai mult prelata, cu atât cobul se formează mai repede. Apoi adăugați apa. Urmăriți să obțineți consistența unui aluat de prăjituri. Călcați amestecul cu picioarele. Este mai ușor să simțiți amestecul cu picioarele goale și, într-un mod misterios, amestecarea cu picioarele goale merge mai iute decât amestecarea cu picioarele încălțate. Nu vă fie teamă, picioarele Dvs. se vor reîntoarce la natură și vor căpăta repede putere. Prepararea cobului vă va face mai sănătos :)

prepararea cobului
prepararea cobului
 Rostogoliți amestecul trăgând de marginile prelatei, pe măsură ce călcați cobul. Nu aveți cum să călcați prea mult amestecul, așa că dații bătaie. Veți vedea cum capătă formă pe măsură ce-l călcați. Dacă solul Dvs. are multe pietre, puteți să încercați să vă întăriți picioarele sau purtați încălțăminte. Încălțămintea fără crampoane sau riduri este cea mai bună pentru că amestecul nu se lipește atât de mult de ea. O altă variantă este să cerneți pământul printr-o sită de sârmă cu ochiuri de 1,2 cm. Aceasta presupune multă muncă și vă va umple plămânii de praf. Purtați o mască dacă vă hotărâți la această variantă! Inhalarea acestui praf este nocivă! Țineți cont că bulgării care nu vor trece prin ciur sunt cele mai tari și mai bune bucăți din solul bogat în argilă. Bulgării pot fi trecuți cu forța prin sită sau pot fi sfărâmați și abia apoi cernuți. Aceste mici grămăjoare valoroase de argilă pot fi lăsate la înmuiat peste noapte și apoi cernute sau zdrobite cu picioarele. Puteți opri pietrișul cu care veți rămâne după cernere pentru a-l folosi la drenaje sau pentru a-l pune înapoi în cob după ce ați terminat de amestecat. Atunci când amestecul începe să se lege într-o mare plăcintă, când îl rostogoliți cu prelata, este timpul să adăugați paiele. Adăugați paie. Când adăugați paie în amestec, acestea vor tinde să îl usuce, pentru că absorb apa. Dacă amestecul este prea uscat pentru a putea adăuga multe paie, ori puneți mai puține paie, ori turnați apă. Vă veți da seama în curând de consistența de care aveți nevoie. Nu uitați că acest meșteșug străvechi vă curge prin vene. Aveți încredere în Dvs. Experimentați. Călcați pe marea plăcintă de cob pentru a o aplatiza. Apoi luați un braț de paie și risipiți-le pe amestec. Călcați pe ele pentru a se prinde puțin de cob, luați în mâini prelata și vedeți cum se ivește dintr-o dată o ruladă cu scorțișoară, cu aluat de argilă și zahăr de paie. Călcați pe el până când se face din nou ca o clătită și mai adăugați niște paie. Mai faceți o ruladă cu scorțișoară. Repetați aceasta de trei sau patru ori până când aveți suficiente paie în amestec. Dacă sunt prea multe paie, cobul se va fărâmița. Încercați să adăugați mai multe paie la o mostră de amestec pentru a vă da seama cum arată un cob cu prea multe paie

 Cobul este prea uscat?

Un amestec de cob prea uscat va fi sfărâmicios, nu se va lega bine și nu va primi bine paiele. Adăugați apă și amestecați până când obțineți consistența unui aluat de prăjitură. De asemenea, dacă puneți nisip prea mult sau paie în exces, veți obține un amestec sfărâmicios.

Cobul este prea umed?

Amestecul este prea umed atunci când nu își poate menține forma sub propria greutate. Va începe să se extindă către marginile zidului. Termenul tehnic pentru acest fenomen este „burtificare” (în general, cobul are tendința de a face burtă, dar cu cât este mai umed, cu atât mai repede se burtifică). Dacă amestecul este prea umed, adăugați un pic de nisip uscat, pământ uscat sau paie și luațile la tropăit. Dacă adăugați o cantitate mare de material uscat, folosiți cam aceeași proporție de pământ și nisip ca a rețetei inițiale. De asemenea, puteți zvânta un amestec dacăl călcați până ajunge ca o clătită și îl lăsați câteva ore sau peste noapte, ca aerul să-l poată pătrunde. Vă veți prinde repede cum stă treaba. ….și până la urmă cum vi se pare prepararea cobului? :)

Scrie-ți părerea :

Comentarii