Învelitoare ecologice, tradiționale : Yakisugi, lemnul ars, pentru acoperiș

Învelitoare ecologice, tradiționale : Yakisugi, lemnul ars, pentru acoperiș

Învelitoare ecologice, tradiționale : Yakisugi, lemnul ars, pentru acoperiș    Deși nu are tradiție în România, cred că acest articol, poate veni în ajutorul celor care caută soluții locale, naturale și ieftine, pentru acoperirea casei. Pentru România, soluțiile tradiționale pentru învelitoare, erau paie, fân, șindrilă din lemn, stuful și țiglele ceramice. Căutând soluții alternative, mulți dintre noi ne-am gândit că o idee bună ar fi soluția scandinavilor și anume, acoperișul verde. Căutând o soluție ecologică dar mai ales ieftină pentru învelitoare, chiar și mie mi-a dat bătăi de cap, atunci când am ajuns să mă gândesc la „coliba” mea. Îmi plăcea ideea acoperișului verede, dar nu este neapărat o soluție ieftină numai dacă te gândești la ce structură ai nevoie pentru a susține o astfel de greutate. Multă vreme soluția ideală pentru mine a fost țigla ceramică refolosită. De ce nu? Au stat pe case mai mult de 70 de ani și sunt date jos încă în stare bună, doar pentru că oamenii își aleg soluții moderne. Dacă pe acoperișul meu stă cel puțin 20-30 de ani (și nu văd de ce nu) atunci merită cei 30 de bani pe bucată, cât se cere în zona în care vreau să construiesc. Apoi am văzut un filmuleț cu acoperișul din paie. Mi-a plăcut enorm de mult simplitatea și eficiența acestuia…..și este extrem de ieftin. Totuși, din punctul meu de vedere, dezavantajul ar fi (mai mult estetic), acoperișul extrem de înalt necesar unei învelitoare din paie. Dar, acum, în lista mea a intrat o a treia soluție și despre asta dores să vă scriu puțin mai pe larg : Yakisugi – o tehnică cât se poate de simplă, de finisare și protejare a lemnului.

Yakisugi
Yakisugi

Am auzit de această tehnică de la un arhitect cu care colaborez la o casă din baloți de paie. Am „salvat” ideea și după o vreme am început să caut pe internet. Rezultatul căutării a fost una extrem de plăcută pentru mine, sper să vă placă și vouă. :)

Oricine putea face mai demult ceva ce astăzi necesită bani și angajarea unei echipe de oameni specializați, cu materiale și scule pe care nu ni le-am permite să le cumpărăm. Trecutul este un izvor nesecat de cunoștințe și e păcat că se pierd.

Yakisugi este o tehnică simplă, veche, folosită de meșterii japonezi pentru finisarea și protejarea suprafeței exterioare a lemnului în aplicațiile exterioare. „Yakisugi” sau „Shou sugi ban” sunt termenii folositi ca denumire pentru acest procedeu, cu o căutare pe Google sau Youtube probabil găsiți mai multe informații (în alte limbi). CARBONIZAREA conferă o rezistență suplimentară naturală lemnului, fiind folosită de pe vremurile epocii de piatră când omul primitiv își întărea vârful suliței de lemn prin ardere. Suprafața lemnului cu care se fac placările exterioare se carbonizează printr-o ardere cu flacără puternică, rapidă, apoi se curăță funinginea de suprafață și se aplică ulei de tung sau ulei de in. Acesta are proprietatea de a se întări în contact cu aerul fiind primul lac natural folosit vreodată. Cu cât se aplică mai multe straturi, cu atât pelicula de contact cu exteriorul se îngroașă și crește rezistența în timp.

Masa-cu-banci-finisata-prin-ardereTehnica aplicării acestui finisaj presupune arderea fie îndividual cu o torță pe gaz, fie în pachet a unei suprafețe a scândurii. Experiența și practica vor fi cele mai bune sfătuitoare privitor la gradul de insistare cu flacăra, nivelul satisfăcător de pătrundere a carbonizării în profunzime sau viteza de producție a acestor elemente.

Personal încă nu am încercat această tehnică, dar cu siguranță când ne apucăm de pereții din lut al colibei noastre, voi încerca și vă voi povesti mai multe. Până atunci, mai jos puteți vedea un scurt filmuleț despre simplitatea acestei tehnici și câteva imagini pe care puteți vedea că, în Japonia, tehnica se folosea și pentru finisarea pereților exteriori. De altfel, probabil că unii dintre voi vă aduceți aminte că la noi, această metodă (de ardere a lemnului) se folosea la stâlpii din lemn (pentru gard, telegraf, etc). Partea care era introdusă în pământ era protejată de umezeală, insecte, etc prin aredrea acelei părți.

Sursă de inspirație pentru acest articol, a fost un site web, unde iubitorii de obiecte din lemn pot găsi informații utilewww.stejarmasiv.ro/

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Scrie-ți părerea :

Comentarii

Lasă un răspuns

Conectează - te cu :



Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

20