Casa ecologica care a fost si este exemplu pentru multi constructori (eco) din Romania

Casa ecologica care a fost si este exemplu pentru multi constructori (eco) din Romania

Cand s-a saturat de platile ipotecare, Simon Dale a decis sa rezolve aceasta problema prin forte proprii. Inarmat doar cu o dalta, o drujba si un ciocan, Simon s-a mutat impreuna cu familia intr-o zona deluroasa a orasului Wales si a inceput lucrarile.

 

Rezultatul muncii lor este o frumoasa casa eco, desprinsa parca din povestea Hobbitul a lui J.R.R Tolkien. Lucrarile pentru construirea casei au durat patru luni si au costat aproximativ 3000 de lire.

Simon, tanarul de 32 de ani, neavand experienta in tamplarie sau arhitectura a creat pentru familia sa o casa ecologica folosind scanduri de lemn pentru podele, pamant si bucati de lemn gasite in padurea din apropiere.

El a spus: “Este foarte distractiv cand esti arhitectul propriei locuinte, iar aceasta experienta iti da ocazia sa creezi si sa te bucuri de ceva ce e parte din tine si din natura, decat sa locuiesti intr-o casa realizata cu maximum de profit pentru a sustine marile companii din domeniul constructiilor.”

 

“Construind din materiale naturale reducem profitul constructorilor care folosesc materiale daunatoare mediului inconjurator.”

In cautarea locului perfect pentru proiectul lor, familia a avut mare noroc. Pentru ca au avut grija de pamantul lui, proprietarul padurii le-a cedat o bucata de teren pe care sa isi ridice casa visurilor lor.

 

Dupa ce a sapat fundatia, Simon Dale impreuna cu socrul lui au construit structura de lemn a casei.

Pasul urmator in construirea casei a fost acoperisul. Este facut din lemn, baloti de paie si folie de plastic.

 

In final, acoperisul a fost acoperit cu un stat de pamant pentru a se incadra perfect in mediul natural.

Poti construi si singur o casă. Nu e greu! Click aici pentru a citi mai multe!

Sursa articol : www.arhitecturandesign.ro

Sursa imagini : www.simondale.net

Scrie-ți părerea :

Comentarii

Castelul de lut – o poveste adevarata, din Romania

Castelul de lut – o poveste adevarata, din Romania

Castelul de lut – o poveste adevarata, din Romania

Nu, nu sunt niste poze trucate. Castelul de lut este o constructie realizata exclusiv din materiale naturale, este visul implinit a lui Razvan Vasile, un bucurestean care s-a mutat in judetul Sibiu, in localitatea Porumbacu. Constructia va fi înscrisa in circuit turistic si din vara acestui an isi asteapta oaspetii intr-o atmosfera curata, sanatoasa si o priveliste de poveste la fel cum arata si aceasta constructie.
Deocamdata se lucreaza la finisarea interioarelor – pentru a fi gata pana la vara si speram ca atunci vom avea imagini si cu interioarele- dar pana atunci, iata ce spune proprietarul acestei constructii unice din tara noastră :
castelul de lut
castelul de lut
  • „Castelul de lut are o suprafata de 320 mp, amprenta la sol, la care s-au folosit pentru fundatie beton ciclopian, deoarece solul este pietros. Cind am inceput sa sapam fundatiile am constatat ca in sol sunt numai bolovani si a trebuit sa sapam gen piscina si apoi sa cofram de jos. Structura casei este din bustean de molid si apoi acoperit cu cob, peretii exteriori au 60 cm grosime si cei interiori 45 cm. La acoperis am folosit o folie speciala de la Bramac care se monteaza fara astereala, pentru izolatie am folosit vata bazaltica, deoarece solutiile cu cinepa sau lina sunt foarte scumpe si tinaind cont ca acoperisul este foarte mare ar fi costat enorm, si apoi este acoperita cu șindrila de molid. Tencuiala exterioara este de var si nisip si turnurile sunt din piatra de rau, zidite cu var si nisip. In interior voi folosi o tencuiala de argila cu var, nisip si rumegus, care este facuta de o doamna la Tirnave. Acum este la stadiu de finisaje interioare, Geamurile sunt din rasinoase stratificate si cu sticla termopan, iar usile sunt tot din rasinoase si antichizate. Eu a trebuit sa tin cont ca aceasta casa va fi pensiune si atunci trebuie sa ma gindesc si la comfortul viitorilor clienti. Echipa care a construit a fost din Maramures si impreuna cu mine am reusit sa realizam ceea ce se vede. Eu sunt de parere ca trebuie sa stai permanent pe santier daca vrei sa iti iasa ceea ce ti-ai dorit. Cit de buni ar fi mesterii tot tu esti cel care sti ce vrei. Aceasta o sa fie o Pensiune cu 10 camere si din cauza asta am avut nevoie de o groaza de avize si aprobari. Binenteles ca pe parcurs iti apar tot felul de cheltuieli pe care nu le sti de la inceput. Pentru proiectul „castelul de lut” am schimbat 5 arhitecti si pina la urmaArh. Ileana Mavrodin a fost singura care a inteles ceea ce ne dorim. Este destul de greu sa faci un asfel de proiect, dar pina in final eu cred ca merita . Acum toata lumea care trece prin zona se opreste si admira, face poze sau filmeaza. Ca si costuri din punctul meu de vedere am iesit mai scump decit o casa din caramida, dar in final cred ca o sa merite.


Sincer cred ca nu reuseam sa construiesc castelul de lut daca nu aveam sprijinul moral al familiei. Sotia si baiatul mi- au fost alaturi.”

 

Așadar nu ezitați să faceți un mic ocoliș dacă treceți prin zonă ca să fiți și voi printre cei care își fac „selfie”-uri cu această construcție, care cu siguranță va fi foarte cunoscută într-un timp foarte scurt
Cu multumiri lui  Vasile Razvan
Vezi galeria foto aici (recomandam click pe „View as Slideshow)

Scrie-ți părerea :

Comentarii

Casa traditionala de lut (cob)

Casa traditionala de lut (cob)

Departe de vuietul specific orașelor mari, într-un sătuc liniștit în primăvara anului 2014 au demarat lucrările de construire a unei case tradiționale, specifice zonei, însă nu cu tehnica obișnuită (din grinzi de lemn) ci  cu tehnica cob! Este impropriu zis „au demarat lucrările” având în vedere că este o căsuță, construită chiar de familia care o va locui sub îndrumarea unui specialist în domeniul construcțiilor și renovărilor cu materiale naturale. La marginea sătucului Polonița, județul Harghita (10 km de Odorheiul Secuiesc), în mijlocul unei livezi a fost  ridicată căsuța lui Barna, căsuța care o va împărții cu familia lui.

pereti din pamant

Nimic complicat, nimic deosebit sau „artificii” fanteziste (butoaie, sticle încorporate,etc), casa a fost gândită în așa fel încât să fie una simplă, respectând aspectul tradițional al caselor vechi din zonă dar totodată cu un impact minim asupra mediului înconjurător, cu eficiență maximă și cheltuieli minime.

Familia, fiind iubitor de natură a ales soluția construirii cu tehnica cob astfel reducând la minim chiar și necesarul de lemne.

Cu o suprafață utilă de cca 150 mp, casa este înconjurată cu o prispă de aproximativ un metru lățime, în spatele casei urmând să fie construită și o terasă.

Fundația a fost realizată în mare parte din conglomerat , reducând la maxim necesarul de ciment (conglomeratul fiind foarte ieftin – 25 lei/mc), iar pereții rificati din lut, cu tehnica cob, iar pe acoperiș pentru  țigle ceramice, din lut. Geamurile sunt din termopan cu tamplarie de lemn.

Finisajele, pe cât de simple atât de eficiente vor fi. Vorbim de pereți tencuiți cu argilă, pardoseală naturală, vopsele pe bază de var sau pereți din pietre de râu pentru zonele predispuse umidității cum ar fi baia sau bucătăria.

În mijlocul sufrageriei se va afla o sobă care v-a încălzi toată casa, avantajând acest lucru și pereții despărtitori realizați dintr-un material realizat prin amestecarea unor materiale cum ar fi paie, pamant, apa, nisip, pietris.

Cel mai interesant lucru însă, este faptul că majoritatea materialelor (în proporție de 90%) au fost procurate de pe o rază de 5-10 km față de teren. Curentul electric a fost folosit doar când s-a turnat fundația și când s-a preparat tencuiala cu betoniera. Costurile finale vor fi intre 20-25000 euro, pentru cei 150 mp utili.

Sursă: Case naturale – Blog

Scrie-ți părerea :

Comentarii

Pagina 1 din 11